09 aprilie 2011

What the hell...

Ascultă.
O cafea fierbinte şi foarte tare poate fi, câteodată, tot ce-ţi poţi dori. După o zi de zăcut în pat şi după o noapte nedormită, m-am trezit la ora 6 dimineaţa. Nu ştiam ce să fac, tata dormea... Aud stomacu'. Mă uit în frigider, nimic comestibil. Mă uit în cuptor. O pulpă prăjită stătea acolo şi mă chema. Mi-am încălzit-o şi am dat să mănânc, dar mi s-a făcut prea greaţă. Am strigat un căţel, mi-am luat papuceii şi o bluză de trening şi am coborât să îi dau lui mâncarea mea pe toată ziua. Mna, a mâncat mica pulpiţă din câteva înghiţituri, dar era fericit. Am mai stat câteva minute cu pufoşenia, timp în care, cred eu, am luat şi câţiva purici. Am urcat sus, tata încă dormea.

Mi-am făcut un duş şi am schimbat hainele, în speranţa că puricii nu se vor ţine de mine. Ghinion, nu s-a întâmplat aşa. După ce am stat în pat vreo 30 de minute şi după ce am butonat telecomanda tot acest timp, am auzit uşa de la dormitor. Da, s-a trezit tata. "Bună, tata. Eu... mă duc prin casă. Pa."

Am hotărât să nu ies din casă, având în vedere că încă îmi mai este rău. Am încercat să găsesc ceva care să-mi ocupe timpul şi care să nu mă plictisească. N-am avut noroc nici de data asta. Mi-am dat drumu' la muzică şi am început să fac curăţenie.

Azi am dat draperiile la o parte şi am lăsat lumina să intre şi în camera mea. Am făcut patul, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, am aspirat, am deschis geamul larg, să se aerisească, am pufăit nişte parfum în cameră şi m-am mai pus pe la calculator. Acum nu pot să mă gândesc decât că luni dau test la mate şi că este probabil să mă asculte la fizică. Dar cum aş putea să le fac pe astea două? Am lipsit vineri... pentru că mi-a fost mult prea rău. Şi când spun rău înseamnă chiar foarte rău, pentru că mama mi-a zis că pot sta acasă, ceea ce nu se întâmplă niciodată. Mama crede că nu trebuie să lipsesc de la şcoală, indiferent de cât de rău îmi este, pentru că pierd lecţiile. Adică este mai important să stau la şcoală decât să mă odihnesc. Şcoala este mai importantă decât orice altceva, chiar şi decât mine. Şi aş fi prea retardată dacă aş gândi altceva. Măi, să fie. Ce retardată sunt.

Am început weekend-ul mai devreme şi deja m-am plictisit. Nu credeam că o să o spun vreodată, dar vreau la liceu. Am spus-o.

4 comentarii:

  1. ahaha
    La fel gandeau si ai mei. Parintii... n avem ce sa facem, decat sa i acceptam asa cum sunt ei.
    La liceu o sa ti placa si mai mult. La ce caracter ai, ma ndoiesc sa ai momente de plictis si dor de gimnaziu in perioada liceului.
    Faza cu puricii chiar m a amuzat. Mi te imaginez in pat scarpinadu te continuu. Cum de altfel mi s a intamplat mie, cu catelusul vecinului.
    Anyway, te pup!
    Duda :p

    RăspundețiȘtergere
  2. buna,miai raspuns la intrebarea de pe tpu,cum pun poza pe fundal nu avatarul asta cum ai si u poza asta roz cu alb sau portocaliu

    RăspundețiȘtergere

Hi! Vreau să încep spunând că toate comentariile sunt moderate aici. Dacă ai chef să spui ceva ofensator la adresa mea, a mamei mele, a familiei mele sau a cititorilor/comentatorilor mei te rog să te abţii pentru că nu există nicio şansă să ţi se publice comentariul şi deci efortul tău este în zadar. Niciunul dintre cei amintiţi nu are ce căuta pe tastatura ta, lasă-i în pace, că sunt oameni marfă. Te rog să-ţi exprimi părerile prezentând întotdeauna argumente şi nu lăsa comentarii de genul "Cool!" sau "Mijto!" pentru că eu ştiu deja cât de cool şi mişto este tot ce scriu. So... lasă un comentariu!