22 februarie 2012

Ce stiu sa fac cel mai bine

Fara sa incerc sa ma laud in vreun fel, cred ca sunt destul de buna la multe lucruri.
Ca de exemplu, stiu sa-mi dau seama daca o persoana batrana este sau nu rea. Poate am invatat sa citesc in riduri si priviri, in gesturi si poate ca-mi dau seama si din tonul vocii, dar niciodata nu ma insel in privinta persoanelor batrane. Daca eu zic ca este rea sau buna, asa si este. Chestie verificata.
Sunt o actrita excelenta. Pune-ma sa mint, sa fac o scena sau sa ma prefac si o sa ramai uimit.

Paradoxul vremurilor noastre de Octavian Paler

"Paradoxul vremurilor noastre
de Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult dar ne bucurăm mai puţin.

Avem case mai mari dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, Cheltuim prea nesăbuit, Râdem prea puţin, Conducem prea repede, Ne enervăm prea tare, Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.

Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa dar nu cum să ne facem o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

Am ajuns până pe lună şi înapoi dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari dar nu mai bune.

Am curăţat aerul dar am poluat solul. Am cucerit atomul dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim dar nu şi să aşteptăm.

Am construit mai multe calculatoare să deţină mai multe informaţii să producă mai multe copii ca niciodată dar comunicăm din ce în ce mai puţin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri dar mai multe divorţuri, Case mai frumoase dar cămine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la linişte, la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj.

Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine. Aminteşte-ţi să-l îmbraţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic

Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales sa o spui din inimă. O sărutare şi o îmbărţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi."

 Menționez că eu nu am primit asta sub forma unui mesaj, doar că mi-a plăcut și am zis că poate o să placă și unora dintre voi.
Am dat copy/paste de aici: http://www.traiestezambind.ro/paradoxul-vremurilor-noastre/

20 februarie 2012

Urăsc oamenii care interpretează greșit

Toți interpretăm greșit lucrurile la un moment dat. Poate pentru că am auzit prost sau pentru că nu am citit corect, dar nu pentru că așa vrem, că asta nu se mai numește greșeală.

 Știți oamenii ăia care pur și simplu înțeleg greșit (a se citi vor să înțeleagă greșit) un lucru pentru că li se pare că o spui cu prea multă ușurință sau pentru că au impresia că ești ironic și nu pot accepta că nu o spui cu cine-știe-ce conotație, cu subînțeles sau cu vreun mesaj ascuns? Eu da. Și nu știu cum să spun, dar te irită la fel ca hârtia igienică aspră la fund când dai de unul. Câteodată te enervezi, dar câteodată rămâi doar perplex.

Tu, cu un imens gol în cap, îndrăznești să cauți și să atribui sens oricărui cuvânt pe care îl auzi. Nu o mai face. Te cred, ești nesigură pe tine, ești mai prostuță. Cu riscul de a mă înțelege greșit a nu-știu-câtă oară, îți dau un sfat: dacă îți face cineva un compliment, fii circumspectă. Cu siguranță a bătut un apropo. Dacă ți-a zis că îi plac noii pantofi, înseamnă că insinuează că-s ieftini. Sau nu. Poate crede că-s luați de la second hand.

Lăsând gluma la o parte, să știi că dacă îți spun că-mi place cum îți stă părul azi nu o spun pentru că am remarcat șuvița aia care sare în sus și în jos ca tâmpita sau pentru că am remarcat că nu ți-ai spălat părul de o săptămână. Îți spun asta pentru că asta cred și nu aș fi observat că e grețos sau nepieptănat dacă nu te-ai fi ambalat și nu ai fi crezut că am bătut un apropo ca să-ți faci tu baie.

Te rog, nu mai căuta alte sensuri pentru cuvintele mele. Nu îmi place să las niciodată loc de interpretări și știi asta doar. Sunt directă și dacă vreau să îți spun că ești urâtă sau buboasă nu am să ți-o spun pe ocolite. Trust me.
 
 A, și mă laud cu încă două achiziții:
- mouse (220 RON)
- husă protecție (130 RON)
 Mi-e așa drag noul meu puiuț că îmi vine să-l strâng tare în brațe! Promit să-l răsfăț cât de des pot!

18 februarie 2012

Happy Meal with Extra Happy

Cam asta ai putea zice ca am mancat daca m-ai vedea pe strada.
A.S: imi cer scuze ca nu scriu cu diacritice, dar nu am avut chef de ele azi, am avut de facut multe alte lucruri.
Cred ca de mult timp nu am mai fost atat de bucuroasa. Este roz, are 11,6", jucaus si foarte dragut si cica il tin bateriile pana la 6,5 ore. In plus, se trezeste in numai 20 sec. A, si mana aluneca foarte usor! Este orgasmic.
Nu, perversi mici, nu este ce credeti voi. El este, de fapt, motivul pentru care sunt fericita:

Il iubesc! Si sunt sincera 100%! Este exact asa cum mi-am imaginat, exact asa cum mi-am dorit. Un laptop mic si dragut, usor de luat dupa tine, care are tot ce trebuie. M-am acomodat cu el din primele minute.
In sfarsit, credeam ca nu mai vine weekend-ul asta. A durat o vesnicie.
Mersi mami si tati! Va iubesc, pe bune.

12 februarie 2012

I'm back!!!

Știu, am zis că o să scriu când ajung acasă, dar e greu rău de tot. Nu numai că nu-mi găsesc timp să scriu, dar nu găsesc nici subiecte de abordat. În timpul săptămânii nu fac decât să merg la liceu, după care vin și mănânc uitându-mă la 90210, apoi mă culc, mă trezesc și după caz ies afară, învăț sau stau la calculator și mai vorbesc cu lumea. Sâmbătă tre' să-mi spăl hainele și să fac cumpărături și duminică să fac curat, să adun ambalaje de prin cameră, să dau cu aspiratorul, să șterg praful, să schimb lenjeria de pat și altele. Dacă ar trebui să fiu sinceră, aș spune că ieri nu am spălat nimic pentru că mi-a fost prea lene. Deci o să spăl azi și mă apuc imediat, dar după ce termin de scris.

Chestia asta, toată chestia asta, devine banală, plictisitoare și enervantă. M-am răzgândit. Și nu m-am gândit că o să spun asta vreodată, dar îi vreau pe ai mei înapoi. Nu mai vreau să fac cumpărături, să fac mâncare (care, fie vorba între noi, este predominant instantă), să spăl vase, să fac curățenie etc. Vreau să am timp să-mi fac unghiile de mai multe ori pe săptămână, să pot să plec de la masă fără să strâng în urma mea și, în general, să nu fiu nevoită să fac față acestor lucruri atât de devreme. Spun devreme pentru că ai mei m-au obișnuit prost, mi-au oferit toate lucrurile pe tavă și nu m-au forțat să depun vreun efort. I mean... eu până la 17 ani nu mi-am făcut nici patul, în pana mea!

Ca să le dau satisfacție celor care mi-au spus acum ceva timp că o să-mi lipsească părinții când n-o să mai stau cu ei, o să recunosc: îmi lipsesc și nu mult, ci enorm de mult. Atât de greu e să te descurci singur cu toate astea, sau cel puțin așa mi se pare mie, eu fiind o leneșă mare de tot, încât devine epuizant.

Am crezut că mă descurc. La urma urmei, cât, cât de greu o fi să faci toate astea? Asta mă întrebam eu acum ceva timp. Nu prea greu sau poate chiar deloc, mi-aș fi zis. Acum, dacă m-aș întoarce în timp, mi-aș da peste gură. Nu pentru că vorbeam aiurea, ci pentru că vorbeam în necunoștință de cauză. 

Dar acum, oricât mi-aș dori, nu mai pot sta cu ai mei. Ei au plecat departe, departe de tot și nu se mai pot întoarce doar pentru că așa vreau eu. Dar ce-i mai drăguț în toată treaba asta este că o să-mi facă un cadou pe care nu îl merit absolut deloc, dar pe care mi-l doresc de mult, mult timp. Vă iubesc, mami și tati. Și sunt nerăbdătoare să vă văd, mi-e dor de voi. A, și mersi pentru bani. Pup.

Cât despre blog, blogging și altele... știu, m-am culcat pe o ureche și da, îmi pare rău. Dar eu, spre deosebire de alții, scriu, nu dau copy + paste. Adică scriu eu cu lăbuțele mele, ce-mi trece prin creierașul meu blond. Și poate nu am mii de vizite unice pe zi, dar ăsta este doar un amănunt de care prea puțin îmi pasă. V-am pupat și pe voi și, dacă am mai greșit pe ici, pe colo la diacritice, nu mă trageți de urechi. Nu am mai scris de mult și acum folosesc și un alt tip de diacritice, so... :D