Eram într-o seară pe o străduţă lăturalnică. Mergeam cu paşi destul de repezi, însă nu în fugă. Cu muzica în căşti la maxim şi cu o gentuţă micuţă, sport, în mână, mă îndreptam puţin grăbită spre casă. Nici nu am observat când un câine m-a luat de picior! Am simţit ceva care mă trăgea înapoi, dar am zis că era din cauza oboselii... când m-am uitat înapoi, am văzut un câine de talie mare, cu bale la gură şi cu ochii cât cepele, care-mi arăta dantura. Am zis OK, ori îl omor eu pe el, ori el pe mine! Din fericire s-a mulţumit cu o geantă super grea în cap şi c-un şut în mufă. A plecat cu un schelălăit lung. M-am rezemat de un gard ca să-mi revin şi mai, mai că era să-mi primesc o ceapă gigantică în cap. De ce? Că am dat în câine. Cine a aruncat-o? O babă senilă, dar senilă rău de tot. Am zis că aia este ziua în care o să devin criminală. M-a tulburat rău de tot atitudinea acelei femei după ce de-abia scăpasem de pericol, aşa cum pasul unui pescar tulbură o baltă la fundul căreia abia s-a aşezat mâlul. Pentru o secundă m-am gândit că io-s nebună. Adică un câine era să-mi dea rabie, ce mare căcat?! Chiar trebuia să dau în el? Insensibila de mine! Vă daţi seama cum i-am vorbit bătrânei şi cât de tare, având în vedere că am scos la geam cam jumătate din locatarii acelui bloc de 4 etaje. Unii erau indignaţi de faptul că am lovit javra, alţii ziceau "Bine i-ai făcut!!! Trebuia să dai mai tare!". Nu m-am simţit penibil pentru că nu aveam de ce. Am făcut ce-ar fi făcut orice om normal la cap care ţine la viaţa lui. Le-am transmis, normal, câte-o binemeritată muie celor care îi luau apărarea creaturii turbate.
*
Mă îndreptam spre metrou, tot seara. Spre ghinionul meu, în drum spre el trebuia să merg pe o străduţă pe care-şi făceau veacul vreo 30 de câini. O nimica toată! Nu am făcut nimic, dar absolut nimic ieşit din comun, nu i-am strigat, nici nu m-am făcut spre ei, dar ceva, habar n-am ce, i-a făcut pe câţiva să mă latre. Ceea ce a dus la un întreg dezastru: zeci de câini care mă lătrau şi care se apropiau ameninţător de picioarele mele. Norocul meu că a venit cineva cu o maşină mare, un Jeep ceva, a claxonat prelung şi s-a îndreptat spre ei. De-abia atunci s-au risipit. M-aş fi bucurat să ia câţiva dintre ei pe capotă nenea ăla.
*
Era ora doişpe, cred. Ziua. Mă duceam să mă întâlnesc cu cineva ca să-i dau ceva. Am văzut un câine care se clătina ciudat şi mă privea tulburat. Am întins mâna spre el. "Ce e, ţiţi?" i-am zis. Atât mi-a trebuit. A început să latre, ceea ce i-a făcut pe alţi cinci câini să vină din curtea unei fabrici alergând exact spre mine. Eu nu eram speriată, din contră, îmi vedeam liniştită de drum. Numai că doi băieţi, crezând că o să mă muşte, s-au băgat ei şi au încercat să-i alunge. Acum turbaţii voiau să-i muşte pe ăia doi, eu nu ştiam ce să fac. M-am întors şi am zis doar "Marş!!!" şi m-am aplecat, dând impresia că iau ceva de jos. Au fugit. Băieţii au rămas perplecşi, probabil se întrebam de ce nu am făcut asta de prima dată. Eu abia m-am abţinut de la râs, m-am întors şi am plecat.
*
Cu câinii ăştia nu am mai avut probleme. Primul mă priveşte speriat ori de câte ori trec pe lângă el şi nici nu mişcă, cei din a doua relatare nu prea mai ies din curtea acelui depozit iar pe câinii din curtea fabricii nu i-am mai văzut de mult, nu că aş vrea să-i văd. Nu e normal să se întâmple aşa ceva, nu e normal să nu poţi să mergi pe străzi de frica unor câini. Ce pula mea, fac ei legea? Tare mi-aş dori să am o puşcă de vânătoare şi să-i alerg cu gloanţe! Ca să nu mai spun de oamenii cu copii!
Problema câinilor maidanezi este veche. Ştim cu toţii cât de controversat este subiectul şi că în timp s-au căutat tot felul de soluţii, însă se pare că niciuna nu a funcţionat: străzile sunt încă pline de câini fără stăpân, mai mult sau mai puţin agresivi.
Probleme cu ei poate nu toţi au avut, dar eu mă număr printre cei mai puţin norocoşi. Mi-aş fi dorit să nu. Într-o ţară civilizată cu oameni civilizaţi, că noi aşa ne minţim că suntem, s-ar fi găsit imediat soluţii şi s-ar fi rezolvat problema înainte ca nişte oameni să plătească cu viaţa pentru asta.
Cât timp să fii civilizat (deşi mulţi nu cunosc termenul şi nici ce presupune) înseamnă să îţi ţii câinele în lesă, dacă este periculos chiar cu botniţă, să strângi mizeria produsă de el şi nu să garantezi pentru el, ci să îţi asumi responsabilitatea pentru faptele lui, nu o să fim civilizaţi. Toţi câinii ăia cu cercel la ureche sunt câini cărora le-a fost dat încă o dată drumul pe stradă, iar printre ei se află şi cei despre care v-am zis eu. Au fost luaţi în evidenţă, însă nu au fost eutanasiaţi chiar dacă sunt extrem de agresivi cu oricine!
Îmi aduc aminte de vremurile când babele de la blocurile vecine aruncau cu tot felul de obiecte şi alimente în hingheri numai pentru că le luau de la bloc câinii din cauza cărora oamenii depuseseră sesizări (din cauza comportamentului agresiv), pe care ele îi vedeau blânzi şi foarte cuminţi. Da' de unde! Să treci cu role sau bicicletă pe lângă ei era sinucidere curată, te alergau până în stradă, unde te lăsau pentru că ştiau şi ei că te calcă maşina. Din cauza lui Blacky, câinele protejat cu cea mai mare ardoare de senile, câine agresiv şi turbat de-a binelea, de altfel, un copil a fost călcat de o maşină şi slavă cerului că mergea încet maşina deoarece voia chiar să oprească. Fiind atent la câine, pe care încerca să-l îndepărteze de lângă picior (el mergând pe bicicletă), a ieşit direct în faţa maşinii. Cine a plătit pentru asta? Şoferul, of course!
Votez pentru eutanasierea tuturor câinilor de pe străzi sau propun să-i vindem chinezilor, măcar ei îi folosesc la o supiţă, o ciorbiţă, o tocăniţă... Cei care au altă părere pot foarte bine să-i adune de pe străzi şi să-i îngrijească. Câteodată nu poţi avea încredere în propriul câine, cum poţi avea încredere într-o javră de pe stradă, care aşteaptă întâi să îi dai să mănânce ca mai apoi să te muşte? Cum poţi să susţii şi să bagi mâna în foc pentru aşa o mizerie? Numai ideea în sine este revoltătoare! Ştiu că există şi câini drăguţi şi blânzi, însă hai să fim serioşi şi să nu mai pozăm în creştini mai sfinţi decât sfântul Petru, că niciunul nu i-am lua în casă! Ce, să-i castreze şi după să le dea drumul pe străzi? Nu zău!!! Adică stai, asta chiar ar fi o soluţie! Nu am avea mai mulţi câini pe străzi pentru că nu s-ar mai înmulţi. Şi? Şi-atât, că ei tot pe străzi ar sta şi, mai mult, ar avea libertatea de-a muşca, din nou!
Pot pune pariu că mulţi v-aţi făcut o părere groaznică despre mine, însă e doar pentru că nu puteţi accepta adevărul. Noi n-avem ASPCA şi nici mentalitatea americanilor vis a vis de animale. Nu înţeleg de ce am imita un comportament care nu ne reprezintă, care nu ne este caracteristic şi pe care nu ni-l permitem. Ăia nu-i aruncă pe străzi după ce-i castrează, ci îi ţin în adăposturi, îi îngrijesc extraordinar de bine, le urmăresc evoluţia şi hotărăsc dacă e OK să-i dea spre adopţie sau nu. Şi de-abia când sunt siguri că nu reprezintă un pericol pentru viitorii stăpâni îi dau spre adopţie! Câinii agresivi sunt, într-adevăr, cu părere de rău, eutanasiaţi. Şi să mai ţinem cont de un lucru: oamenii pe care îi vedem lucrând în centrele alea sunt voluntari, adică nu primesc niciun bănuţ pentru munca pe care o depun. Propuneţi-i unui român asta, dar aveţi grijă să nu primiţi o flegmă între ochi. Românul nu munceşte nici pentru un salariu, oricât de mic, dar să fie voluntar?! Păi din câţi suntem, că habar n-am şi nici nu-mi pasă, numai o parte foooarte mică ar face şi pentru societate ceva bun, un exemplu perfect fiind proiectul "Let's do it, Romania!", pentru care s-au înscris destul de puţine persoane. Haha, doar nu vă aşteptaţi la vreun miracol! Normal, doar presupune să faci ceva, nu să stai pe scaunul tău confortabil, odihnindu-ţi bucile. Nu presupune să scrii la tastatură, presupune să te scoli de pe scaun şi să faci ceva în viaţa reală, care chiar să conteze... Doamne, feri!
Sursă imagine: http://www.stiri.fannox.ro/top-news/peste-1400-de-persoane-muscate-de-maidanezi-in-bucuresti-doar-in-primele-doua-luni-ale-lui-2011/